Ce este peritonita?
Peritonita este o inflamatie acuta a peritoneului, membrana subtire care acopera organele abdominale si peretele interior al abdomenului. Este o afectiune grava care necesita tratament medical de urgenta, deoarece poate duce la complicatii severe, inclusiv septicemie si deces. Aceasta inflamatie este adesea cauzata de o infectie bacteriana sau fungica, dar poate aparea si din cauza unor conditii non-infectioase. In esenta, peritonita este un semnal de alarma care indica faptul ca ceva nu este in regula in cavitatea abdominala.
Peritonita poate fi clasificata in doua tipuri principale: peritonita primara si peritonita secundara. Peritonita primara este mai rara si apare de obicei ca o infectie spontana, in special la persoanele cu ascita din cauza cirozei hepatice. Peritonita secundara este mult mai frecventa si este rezultatul unei perforatii sau a unei rupturi interne, cum ar fi o apendicita perforata, ulcer gastric sau traume abdominale.
Conform specialistului Dr. Richard M. Penson, un expert in boli interne, "peritonita reprezinta o cauza majora de mortalitate in randul cazurilor de urgenta medicala, iar diagnosticul prompt si tratamentul adecvat sunt cruciale pentru imbunatatirea prognosticului pacientului". Dr. Penson subliniaza importanta identificarii rapide a simptomelor, pentru a putea initia tratamentul cat mai curand posibil.
Simptomele peritonitei
Simptomele peritonitei pot varia in functie de cauza si de severitatea afectiunii, insa exista cateva semne clinice comune care pot sugera prezenta acestei inflamatii abdominale. De regula, simptomele se dezvolta rapid si pot deveni severe in cateva ore, necesitand asistenta medicala de urgenta.
Unul dintre cele mai evidente simptome ale peritonitei este durerea abdominala severa si persistenta. Aceasta durere poate fi localizata intr-o anumita zona a abdomenului sau poate fi difuza, cuprinzand intreaga cavitate abdominala. Durerea este adesea insotita de sensibilitate la palpare, ceea ce inseamna ca pacientul simte un disconfort intens atunci cand abdomenul este apasat usor.
Pe langa durerea abdominala, pacientii cu peritonita pot prezenta greata si varsaturi, pierderea apetitului, balonare si febra. Febra este un semn al unei infectii sistemice si poate fi insotita de frisoane. In cazurile severe, pot aparea simptome de soc, cum ar fi scaderea tensiunii arteriale, puls rapid si stare de confuzie sau letargie.
Simptomele pot varia in functie de cauza subiacenta a peritonitei. De exemplu, in cazul unei peritonite cauzate de o apendicita, durerea poate incepe in jurul buricului si apoi se deplaseaza in partea dreapta inferioara a abdomenului. Este esential ca oricine prezinta aceste simptome sa solicite asistenta medicala de urgenta pentru a preveni complicatiile grave.
Cauzele peritonitei
Peritonita poate fi cauzata de o varietate de factori, incluzand atat infectii bacteriene, cat si afectiuni non-infectioase. Intelegerea cauzelor potentiale ale peritonitei este esentiala pentru un diagnostic corect si un tratament eficient.
In cazul peritonitei primare, cauza este adesea o infectie bacteriana spontana, care apare cel mai frecvent la persoanele cu ascita asociata cu ciroza hepatica. Aceasta forma de peritonita este cunoscuta sub numele de peritonita bacteriana spontana (PBS) si este cauzata de bacterii care migreaza din sange sau sistemul limfatic in cavitatea peritoneala.
Peritonita secundara, pe de alta parte, este cauzata de o perforatie sau ruptura a unui organ abdominal, care permite continutului intestinal sau altor substante sa intre in cavitatea peritoneala. Printre cauzele comune ale peritonitei secundare se numara:
- Apendicita perforata
- Ulcer gastric perforat
- Diverticulita perforata
- Traume abdominale
- Infectii postoperatorii
Pe langa acestea, peritonita poate aparea si in contextul unor proceduri medicale, cum ar fi dializa peritoneala, cand echipamentul folosit nu este steril. In cazuri rare, peritonita poate fi cauzata de agenti non-infectiosi, cum ar fi scurgerile de bila sau sange in cavitatea peritoneala, care pot provoca inflamatie chimica.
Conform statisticilor, aproximativ 1-2% dintre pacientii care sufera interventii chirurgicale abdominale pot dezvolta peritonita postoperatorie, ceea ce subliniaza importanta masurilor de prevenire a infectiilor in mediul chirurgical.
Complicatii potentiale
Peritonita este o afectiune grava care, daca nu este tratata prompt si adecvat, poate duce la complicatii severe si chiar fatale. Cele mai frecvente complicatii ale peritonitei includ septicemia, socul septic si insuficienta organica multipla.
Septicemia, cunoscuta si sub numele de sepsis, este o complicatie grava care poate aparea atunci cand o infectie din cavitatea peritoneala se raspandeste in sange, provocand o reactie inflamatorie sistemica. Septicemia poate duce la soc septic, o stare critica caracterizata prin scaderea brusca a tensiunii arteriale, care poate provoca insuficienta organica si deces. Conform datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, se estimeaza ca aproximativ 30% dintre cazurile de sepsis se termina cu deces.
O alta complicatie grava a peritonitei este formarea de abcese intraabdominale. Acestea sunt colectii de puroi care se pot dezvolta in cavitatea abdominala ca urmare a unei infectii necontrolate. Abcesele pot necesita drenaj chirurgical si tratament antibiotic pentru a preveni raspandirea infectiei.
Peritonita poate duce, de asemenea, la aderente intraabdominale, benzi de tesut cicatricial care se formeaza in cavitatea abdominala si pot cauza obstructii intestinale. Obstructiile intestinale pot provoca durere, varsaturi si balonare si pot necesita interventie chirurgicala pentru a fi rezolvate.
Diagnosticarea peritonitei
Diagnosticul corect si prompt al peritonitei este esential pentru a preveni complicatiile si a asigura un tratament eficient. Diagnosticul peritonitei se bazeaza pe o combinatie de evaluare clinica, teste de laborator si imagistica medicala.
In general, procesul de diagnosticare incepe cu o anamneza detaliata si un examen fizic efectuat de un medic. Examinarea fizica include palparea abdomenului pentru a detecta sensibilitatea, rigiditatea sau alte semne caracteristice peritonitei. In cazul in care peritonita este suspectata, medicul poate recomanda o serie de teste suplimentare.
Teste de sange, cum ar fi numarul complet de celule sanguine (CBC) si teste ale functiei hepatice si renale, pot fi efectuate pentru a evalua semnele de infectie si pentru a exclude alte cauze posibile ale simptomelor. Prezenta unui numar crescut de globule albe poate sugera o infectie, dar nu este specific pentru peritonita.
Imaginile medicale, cum ar fi radiografiile abdominale, ecografiile sau tomografiile computerizate (CT), pot ajuta la identificarea sursei infectiei sau a perforatiei care a dus la peritonita. De exemplu, o tomografie computerizata poate arata prezenta aerului liber in cavitatea abdominala, o indicatie posibila a unei perforatii intestinale.
In unele cazuri, poate fi necesara o laparoscopie diagnostica, o procedura minim invaziva care permite examinarea directa a cavitatii abdominale si obtinerea unor mostre de fluid peritoneal pentru analiza bacteriologica.
Tratamentul peritonitei
Tratamentul peritonitei depinde de cauza si de severitatea afectiunii, dar in general implica o combinatie de terapie antibiotica si interventii chirurgicale. Tratamentul prompt este esential pentru a preveni complicatiile grave si a asigura o recuperare completa.
Antibioticele sunt adesea administrate imediat dupa diagnostic pentru a combate infectia bacteriana din cavitatea peritoneala. Alegerea antibioticelor depinde de tipul de bacterii suspectate si de sensibilitatea acestora la medicamente. In cazurile severe, antibioticele pot fi administrate intravenos pentru a asigura o concentratie rapida si eficienta in sange.
Interventia chirurgicala poate fi necesara pentru a trata cauza subiacenta a peritonitei, cum ar fi repararea unei perforatii intestinale sau drenarea unui abces. In unele cazuri, poate fi necesara indepartarea unei parti a intestinului afectat.
Pe langa tratamentul specific al infectiei sau perforatiei, pacientii cu peritonita pot necesita ingrijiri suportive, cum ar fi hidratarea intravenoasa, managementul durerii si monitorizarea functiilor vitale. In cazurile de soc septic, poate fi necesara internarea in unitatea de terapie intensiva pentru a asigura un management adecvat al starii critice a pacientului.
Un specialist in medicina interna, Dr. Sarah Thompson, subliniaza importanta tratamentului rapid si adecvat al peritonitei: "Integrarea unei echipe multidisciplinare in tratamentul pacientilor cu peritonita poate imbunatati semnificativ rezultatele clinice si poate reduce riscul de complicatii severe".
Prevenirea peritonitei
Desi nu toate cazurile de peritonita pot fi prevenite, exista anumite masuri care pot reduce riscul de a dezvolta aceasta afectiune. Prevenirea peritonitei implica atat managementul adecvat al afectiunilor preexistente, cat si respectarea masurilor de igiena in cazul procedurilor medicale care pot prezenta un risc crescut de infectie.
Persoanele cu ciroza hepatica si ascita ar trebui sa fie monitorizate atent pentru semnele de peritonita bacteriana spontana. Utilizarea profilactica a antibioticelor poate fi recomandata in anumite cazuri pentru a preveni infectiile bacteriene spontane in cavitatea peritoneala.
In cazul persoanelor care urmeaza tratamente de dializa peritoneala, este esential sa urmeze instructiunile de igiena riguroasa pentru a preveni infectiile. Aceste instructiuni includ spalarea mainilor inainte de manipularea echipamentului si asigurarea ca echipamentul este steril.
Prevenirea peritonitei secundare implica un management adecvat al afectiunilor gastrointestinale, cum ar fi apendicita, ulcerul gastric si diverticulita. Tratamentul prompt al acestor afectiuni poate reduce riscul de perforatie si, implicit, riscul de peritonita.
In mediul chirurgical, respectarea stricta a masurilor de igiena si sterilizare poate preveni infectiile postoperatorii care pot duce la peritonita. Monitorizarea atenta a pacientilor dupa interventii chirurgicale abdominale este, de asemenea, importanta pentru a detecta rapid semnele de infectie.